Pe scurt, înseamnă să-l faci responsabil pe cel care produce sau pune pe piață un produs, de ceea ce se va întâmpla cu respectivul produs când consumatorul nu mai are nevoie de acesta (consumat, deteriorat, nu mai este necesar, uzat moral etc.) și se debarasează de el.
Normal, producătorul nu poate să-l oblige pe cutare consumator să facă ceva anume cu produsul în cauză. Important este să-l ajute prin crearea sistemelor de colectare corespunzătoare, poate face campanii de conștientizare și sensibilizare, poate suporta costurile nete care derivă din gestionarea deșeurilor respective, în vederea reciclării și neutralizării eventualelor substanțe periculoase.
Acest lucru se întâmplă într-un mod colectiv, căci, iarăși, nu putem avea pretenții ca un producător să se ocupe de toate aceste aspecte.
Un element din curtea producătorului ar putea fi partea cu proiectarea produsului, care ar trebui să îmbrățișeze conceptele de „design for recycling” și „design to last”, elemente împinse agresiv, alături de „reutilizare”, de Pachetul de Economie Circulară al Uniunii Europene, însă sunt noțiuni abstracte pentru cei mai mulți producători, mai ales la noi.
Conceptul de REP (Răspundere Extinsă a Producătorului) are o vechime de mai bine de 20 de ani și a fost definit de organizația OCDE. Pe baza acestuia, mai multe fluxuri au fost reglementate prin Directive Europene și legislații naționale. Avem și un ghid în acest sens.
Și în România, avem REP implementată la: ambalaje, echipamente electrice și electronice, baterii portabile, auto și industriale, vehicule scoase din uz (VSU) și anvelope. Mai există semi-implementări pe medicamente și lubrifianți. Bineînțeles, implementările locale ale directivelor au plusuri și minusuri.
Mai vem nevoie acută de REP pe fluxurile de deșeuri din construcții, textile și mobilier, pentru a mai limita din mizeria de pe câmpurile intravilane și din râuri.
Uitându-ne prin Europa, mai vedem implementate REP pe fluxuri precum: produse din plastic, jucării, ulei alimentar, gumă de mestecat, candele de cimitir, mucuri de țigară, scutece și absorbante și echipament de pescuit. Aceasta, pentru că deșeurile municipale trebuie să fie reciclate în proporție de 50% (75% din 2030), iar depozitarea finală ar trebui să ajungă la 10%.
Aș putea spune că, în România, suntem încă în faza incipientă de implementare a REP, mai ales prin prisma efectelor vizibile: soluții puține de colectare separată, conștientizare sumară, scandaluri de fraude în raportări, poluare de la arderea plasticelor din cabluri și din VSU, deșeuri pe câmpuri și albii ale apelor etc.
De ce avem această situație?
Cea mai mare parte a REP trebuie implementată în strânsă legătură cu SMID-urile (Sisteme de Management Integral al Deșeurilor), realizate de ADI-uri (Agenții de Dezvoltare Intracomunitare, deținute de Autoritățile Publice Locale, la nivel de județ) cu ajutorul fondurilor europene. Aceste sisteme au demarat cu 10 ani în urmă, dar nu sunt funcționale în mai bine de jumătate din țară, inclusiv în capitală, iar celelalte sunt „în rodaj”. Cauza acestei situații este altă poveste care ține de responsabilitatea oamenilor politici locali și centrali.
SGR (Sistemul de garanție-retur) va fi un pas important în față, dar nu suficient, pe care sperăm să-l vedem în 2023. PNRR prevede 750 platforme de depozitare temporară, dar, când anume…2023-2024 …rămâne de văzut.
Un aspect pe care aș dori să-l întăresc este că, la noi, Răspunderea Extinsă a Producătorului s-a transpus ca Răspundere Exclusivă a Producătorului. Adică, ”Producătorule, ia ținta națională și descurcă-te, altfel te penalizez!”.
Însă, în lipsa implicării autorităților locale, care să contribuie la infrastructura de colectare separată, cum putem obliga producătorii să atingă ținte pe ambalaje și deșeuri electrice? Penalitățile pentru nerealizarea țintelor vor ajunge în prețul produselor, contribuind la inflație și nerezolvând problema, dar crescând riscul de infridgement dinspre Bruxelles. Altfel, se închid și se deschid alte sisteme colective, se încurajează specula, sunt operatori care rezolvă în stil balcanic ș.a.m.d.
Sunt familiarizat cu acest concept de aproape 15 ani și mă implic în creșterea eficacității acestuia. În statele în care este matur, un catalizator este DIALOGUL. Părțile interesate se întâlnesc frecvent și își asumă responsabilități. Guvernul și agențiile aferente, autoritățile locale, producătorii și operatorii din fiecare flux analizează și decid. Multe s-ar rezolva cu un dialog constructiv și cu asumare reală.
În încheiere, vă sfătuiesc să solicitați în scris primăriei de care aparțineți să respecte legea și să implementeze sisteme de colectare separată. Nu vorbesc doar de ambalaje, ci și pentru alte deșeuri, precum cele voluminoase, de exemplu. Sunt sigur că sunteți puțini cei care beneficiați de aceste „drepturi europene”. Un exemplu frumos de ceea ce ar trebui să beneficiați găsiți aici www.cmciasi.ro.
Autor: Dragoș Călugăru